Denis Alibec nu-l iartă pe Dică după ce atacantul a plecat de la FCSB și din pricina neînțelegerii cu fostul antrenor al vicecampioanei. Recent, atacantul Astrei l-a ironizat pe Dică, la Look Plus, când i s-a cerut să facă o comparație între acesta și Laurențiu Reghecampf.
„Reghecamp era antrenor”, a fost reacția lui Alibec. „Prima perioadă la FCSB a fost foarte plăcută, cu domnul Reghecampf. N-am avut un conflict cu Dică. Pur și simplu nu ne-am înțeles”, a completat Alibec.
Atacantul de 28 de ani spune că Mihai Stoica nu l-a dorit la FCSB și că el i-a urgentat plecarea. „Da, pentru că nu m-a vrut de la început, dar pe parcurs a fost OK cu mine, când am jucat bine. După, normal, cred că așa este acolo, dacă nu mai dai goluri nu mai însemni nimic pentru ei”, a spus Alibec.
„Mi-a luat ceva timp să-mi revin mental și fizic”
Fotbalistul Astrei spune că a fost afectat de cele întâmplate în ultima perioadă la FCSB și că a fost tratat nedrept pentru că a jucat chiar și accidentat. „S-au găsit multe motive să fiu dat afară și cu counter strike și cu mașina… Mi-a luat ceva timp să-mi revin mental și fizic, dar acum sunt OK. Am avut o problemă cu pubalgia și trebuia să stau, dar am vrut neapărat să joc cu Sporting. Atunci m-am accidentat. Cei de acolo spun că nu am vrut să joc, dar eu am jucat și cu pubalgie și cu pareză și cu genunchiul, dar nu interesează pe nimeni asta”, a declarat Alibec la Look Plus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER